Boala cardiacă ischemică – simptome, riscuri și prevenție

Boală cardiacă ischemică apare atunci când arterele care alimentează inima cu sânge și oxigen se îngustează sau se blochează, cel mai frecvent din cauza depunerilor de grăsime pe vasele de sânge.

În timp, circulația sângelui către inimă devine insuficientă, iar mușchiul cardiac nu mai primește oxigenul necesar pentru a funcționa normal.

Afecțiunea se poate manifesta prin durere, presiune sau arsură în piept, senzație care poate apărea la efort, stres sau chiar în repaus. Uneori durerea se extinde către braț, umăr, spate, gât sau mandibulă. Pot apărea și dificultăți de respirație, oboseală accentuată, amețeli, transpirații sau palpitații. În unele cazuri, boala evoluează fără simptome evidente și este descoperită în urma unui consult cardiologic.

Principalii factori de risc sunt hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, diabetul, fumatul, excesul ponderal, sedentarismul, stresul și alimentația nesănătoasă. Riscul crește odată cu înaintarea în vârstă sau dacă există antecedente familiale de boli cardiovasculare.

Netratată, boala cardiacă ischemică poate duce la complicații severe, precum infarct miocardic, insuficiență cardiacă sau tulburări de ritm cardiac.

Un stil de viață echilibrat, controalele medicale regulate și tratarea factorilor de risc sunt esențiale pentru prevenție și pentru menținerea sănătății inimii.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Search

+
Messenger
Programare online
WhatsApp
Messenger
WhatsApp
Programare online
Programează-te!