„Știință și conștiință în slujba pacientului.”
Profil dr. Adriana Chetran
Doamna doctor Adriana Chetran este medic specialist cardiolog şi asistent universitar cu experienţă în cardiologie clinică şi ecocardiografie.
A absolvit studiile Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Grigore T. Popa” din Iaşi cu rezultate excelente, iar ulterior a ales cu pasiune continuarea pregătirii în specialitatea cardiologie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ,,Sfântul Spiridon” din Iaşi. Prin finalizarea studiilor, devine medic specialist cardiolog cu competenţă în ecocardiografie. Primeşte în plus certificare Europeană prin promovarea Examenului European de Cardiologie (EECC).
Prin activitatea sa de medic într-un spital de urgenţă a câştigat o vastă experienţă clinică prin tratarea unui număr semnificativ de pacienţi şi expunerea la situaţii critice de urgenţă. De asemenea, a fost implicată în abordarea unor patologii cardiovasculare diverse şi complexe, ce a determinat formarea unei gândiri medicale critice, prompte şi eficiente.
În relaţia cu pacienţii săi pune accent deosebit pe prevenţie, integrarea unui stil de viaţă sănătos şi tratamentul conform celor mai înalte standarde. Prezintă aptitudini remarcabile de comunicare și interacțiune cu pacienții, având abilitatea de a explica informațiile medicale într-un mod clar, concis și ușor de înțeles.
Activitatea sa de medic este completată de activitatea didactică cu studenţii în calitate de asistent universitar, ce a condus la îmbogăţirea experienţei clinice şi valorificarea abilităţilor de relaţionare interumană.
Orientată către dezvoltarea personală şi profesională continuă, în dorinţa de a oferi servicii medicale de calitate, urmează studii de doctorat în domeniul Medicină, cu cercetare orientată asupra insuficienţei cardiace. Membră în Societatea Română şi Europeană de Cardiologie, participă la conferinţe, cursuri şi congrese medicale prin care se menţine la curent cu cele mai actuale informaţii din domeniu.
Prin experienţa dobândită şi interesul sporit pentru cardiologie, publică în calitate de autor sau coautor numeroase articole ştiinţifice medicale şi contribuie la redactarea unor cărţi sau capitole de carte.
Se remarcă prin personalitatea caldă, răbdarea şi empatia faţă de oameni. Abordează fiecare caz cu compasiune şi o atitudine pozitivă, oferind încredere şi speranţă. Cu un real interes de a ajuta pe cei din jur, practică această meserie cu profesionalism, dedicare şi vocaţie.