Despre Dr. Ioan Mihalache

Medic Primar Doctor în Științe Medicale

Specialitate medicală

Psihiatrie

Titulatură

Medic Primar Doctor în Științe Medicale

„Vrei să fii frumos? Gândește frumos!”

Născut în vecinătatea Romanului, în anul 1952, a terminat cursurile gimnaziale la Bicaz şi liceul “Emil Racoviţă” din Iaşi, în anul 1971.

După absolvirea facultăţii de Medicină Generală, din cadrul UMF Iaşi, în anul 1978 şi a stagiaturii de 3 ani, devine medic secundar la psihiatrie, formându-se ca specialist psihiatru, sub îndrumarea profesorului Petre Brânzei, în cadrul spitalului “Socola” Iaşi, unde-şi va continua şi activitatea ca medic specialist.

În anii 1987-1988 lucrează ca specialist psihiatru în Libia, apoi revine în spitalul Socola, unde îşi continuă activitatea, acumulând o bogată experienţă, mai ales în îngrijirea şi recuperarea bolnavilor psihic periculoşi.

Devine apoi medic primar în 1997 și șef de secţie 1998, iar din 1999, când se înfiinţează “Spitalul de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă” din Pădureni, comuna Grajduri, judeţul Iaşi, preia funcţia de director general a acestuia.

În anul 2003 ocupă, prin concurs, funcţia de şef de secţie, la clinica II Femei (IV Acuţi) a spitalului Socola, după retragerea prof. Mihai Şelaru, funcţie pe care o ocupă şi în prezent. În cadrul secţiei funcţionează şi un compartiment de Psihiatrie Expertală.

De asemenea, este membru în Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică.

În anul 2011 a finalizat studiile doctorale, elaborând una din primele teze de doctorat, în România, referitoare la bolnavul psihic periculos.

Absolvă cursuri de formare postuniversitară şi postdoctorală, atât în domeniul expertal cât şi în managementul serviciilor integrate de sănătate mintală.

Coautor de carte, autor şi coautor la peste 40 de lucrări ştiinţifice, communicate şi/sau publicate, a fost decorat cu “Meritul Sanitar în grad de Ofiţer”, prin decret prezidenţial, în anul 2004.

Experienţa, acumulată în cei peste 36 de ani de practică psihiatrică, dă siguranţă şi precizie activităţii sale medicale.

Bun diagnostician şi terapeut, prin modul particular de abordare a fiecărui caz în parte, reuşeşte să dea încredere şi speranţă pacienţilor, să le descreţească frunţile şi să-i facă să lupte cu mai mult curaj împotriva tristeţii şi a gândurilor sumbre.

Anxietatea – Tipuri, cauze și simptome.
Împreună cu specialiștii clinicii noastre am realizat o listă cu 5 dintre cele mai întâlnite afecțiuni și simptomele acestora