Dr. Oana Mărdărescu

„Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea.”(Hipocrate)

    Dr. Mărdărescu Oana s-a născut în localitatea Roman, județul Neamț, unde a urmat cursurile Colegiului Național Roman-Vodă.

    Încă din copilarie a fost atrasă de domeniul medical și de a fi de ajutor celor din jurul ei, astfel în anul 1997 se înscrie la concursul de admitere al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași, este acceptată cu brio iar în următorii 6 ani participă cu drag la cursurile Facultății de Medicină Generală. După absolvirea facultății urmează timp de 5 ani rezidențiatul în specialitatea medicină de familie. În anul 2008 finalizează rezidențiatul devenind medic specialist.

    Din martie 2008 și până în prezent și-a desfășurat activitatea ca medic de familie în cadrul cabinetului medical propriu acumulând experiență îngrijind pacienți de toate vârstele și cu patologii variate.

    Din noiembrie 2016 se alătura echipei HermaMed Center , unde oferă consultații ca medic specialist M.F. în cadrul Centrului de Permanență .