Dr. Monia Iacob

„Medicina este ştiinţă şi conştiinţă , încălzită de iubirea faţă de oameni.”

S-a născut în anul 1954, în judeţul Vaslui, iar în anul 1969 începe cursurile liceului ”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

Din 1974 a început să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” din Iaşi, iar în toamna anului 1980 susţine examenul de licenţă  obţinând diplomă de Medic în Medicină Generală, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an este repartizată medic stagiar în Iaşi.

Anul 1983 este anul concursului de rezidenţiat în specialitatea Laborator clinic şi Microbiologie, după care este repartizată la Spitalul “Gheorghe Nasta” din Bucureşti, de unde se transferă apoi la Spitalul “C.I.Parhon”, Iaşi şi practică această specialitate timp de 2 ani.

Din 1989 se reprofilează pe specialitatea de Boli Infecţioase şi Epidemiologie, iar după efectuarea rezidenţiatului şi susţinerea examenului de specialitate, primeşte confirmarea în noua specialitate, în anul 1991.

După 5 ani, susţine examenul de specialitate, iar în 1996 devine Medic Primar în Boli Infecţioase şi Epidemiologie.

A participat la Congrese şi Conferinţe interdisciplinare pe probleme de Boli Infecţioase şi SIDA care au avut loc la Bucureşti şi Iaşi, pentru menţinerea unui nivel de educaţie medicală continuă prin actualizarea cunoştinţelor de specialitate.

Din Ianuarie 2016 devine membru al familiei HermaMed Center, unde activează şi în prezent.